Vă scriu, pentru că mă gândesc că nu sunt singura fată care a fost împinsă de la spate de mama ei să facă lucruri rușinoase, umilitoare, dureroase. Am găsit însă puterea de a mă împotrivi unei vieți pe care nu mi-o doream și sunt mândră de asta!

Bunicii mei și-au sfârșit viața prematur, într-un accident cumplit: au fost loviți de același trăznet, într-o zi, când i-a prins o furtună, la câmp. Mama avea doar opt ani și, de atunci, a fost purtată de la o rudă la alta, neprimind de la nimeni dragostea cuvenită. Crescând în felul ăsta, sufletul i-a rămas de gheață.

Când a împlinit șaisprezece ani, un unchi de-al ei a silit-o să se mărite cu un bărbat cu douăzeci și cinci de ani mai în vârstă ca ea. La un an de la căsătorie, m-am născut eu.

Trăiam la sat, într-o casă dărăpănată, unde nu aveam nici măcar electricitate. Când n-a prea mai avut cu ce să ne hrănească, tata a furat bani de la un consătean. A fost prins și închis pentru doi ani. în tot acest timp, mama a lucrat ca ospătăriță la birtul din satul vecin, lăsându-mă în grija unei vecine. Avea numai douăzeci și trei de ani, când a luat-o razna…

Era o femeie destul de atrăgătoare și o măgulea atenția pe care o primea din partea bărbaților. S-a încurcat cu diverși tipi și a ținut-o tot așa, chiar și când tata a ieșit din închisoare. Astfel de lucruri se află repede, iar tata a știut totul despre aventurile mamei. A început s-o bată zilnic. Așa credea el că o va determina să renunțe, dar, de fapt, nu făcea decât s-o îndârjească. A început să bea și mai mult ca înainte, astfel că, într-o noapte, a intrat în comă alcoolică și a murit.

Mama nu l-a jelit. Dimpotrivă, mi-a părut ușurată. îi rămăsese doar o piatră de moară-n casă: fiica ei de cincisprezece ani, adică eu. între noi nu exista niciun fel de afecțiune. O uram pentru ceea ce făcea, iar ea nu știa ce este aceea dragostea maternă.

Curând, a adus acasă un bărbat jerpelit, pe care mi l-a prezentat ca fiind noul meu tată. Relația lor nu a durat mult. După aceea, mama mi-a spus:

— Cami, dragă, tu nu știi cum e viața… Trebuie să profiți de bărbați, atât cât poți, pe urmă să-i arunci, așa cum i-ai luat. Bărbații sunt niște animale, nu uita! Cască bine ochii, folosește-i!

Asta a fost singura lecție de viață pe care mi-a dat-o mama. și ea o urma. într-o noapte, a cunoscut un bărbat bogat, destul de bătrân încât să-mi fie străbunic. Dar asta n-a împiedicat-o să se mărite cu el. Ne-am mutat în casa lui spațioasă din Brăila. Gheorghe, noul soț al mamei, ne făcea toate poftele. Dar purtarea mamei, felul ei de a-l suge de bani, flirturile cu alți bărbați l-au determinat să divorțeze, la fel de repede cum o luase de soție. Dar mama s-a ales cu o sumă frumușică și, după ce ne-am mutat într-un apartament, a hotărât să-și deschidă un local.

În acea perioadă, m-a învățat cum să mă machiez, să ademenesc bărbații și să-i fac să îmi cadă în plasă. îmi era greu să judec dacă ceea ce mă învață este corect, dar, instinctiv, simțeam o vie repulsie pentru ea, pentru ceea ce-și dorea să devin: copia ei fidelă. Mama m-a obligat să lucrez ca ospătăriță și era mulțumită când vedea că bărbații care frecventau localul îmi făceau avansuri. Ea era acum iubita lui Dorin, despre care spunea că e dragostea vieții ei, unicul bărbat care o domină.

Într-o noapte, pe la ora închiderii, mama mi-a prezentat un lungan.
— îți place? m-a întrebat. El e domnul Dobre și mi-a oferit pentru tine mai mult decât meriți. Du-te cu el în noaptea asta și fă ce-ți cere, că n-ai să regreți…

— Mamă, nu pot face asta! Nu vreau să devin la fel ca tine!
Atunci, mama m-a pălmuit în fața lui Dobre. Cu obrajii roșii, am ieșit în stradă, auzind îndemnul pe care ea i l-a dat acelui bărbat, care plătise pentru mine:
— Ia-o încet… E prima ei întâlnire! Acea noapte a fost un coșmar pentru mine. Dobre m-a dus într-un apartament soios, unde s-a dezbrăcat și m-a aruncat pe pat. Zăceam încremenită, în timp ce el desfășura actul intim. Am fost scârbită de trupul meu, de mine, de toată lumea.

După aceea, de câte ori mama îmi prezenta câte un bărbat, știam unde voi ajunge și care sunt condițiile. Ajunsesem să fac totul fără să mă întreb dacă nu cumva pășeam deja pe urmele mamei.
Salvarea mea a fost Manuel, un bărbat care, deși plătise prețul pe care mama i-l ceruse, nu mi-a cerut decât o plimbare și o cafea. Deși nu m-am așteptat, Manuel a revenit și în serile următoare. Legaserăm o prietenie trainică atunci când m-a cerut de nevastă:
— Vreau să te ocrotesc de mama ta, care te folosește ca pe o sclavă. Vreau să avem o familie a noastră, mi-a spus el.

Cuvintele lui mă ungeau pe suflet, dar mă temeam că mama nu va accepta să mă mărit. Deja strâmba din nas, când îl vedea pe Manuel.
Eu și Manuel am ticluit împreună un plan: aveam s-o mint pe mama că sunt însărcinată. Asta am și făcut. M-am prefăcut chiar că am stări de vomă. Ea a avut exact reacția la care mă așteptam: m-a luat de braț, m-a dus la ușa lui Manuel și a început să se răstească la el:
— Ai s-o iei de nevastă, auzi? Nu accept ca fata mea să facă un avort, atâta vreme cât te-ai folosit de ea!

Manuel și-a jucat perfect rolul pregătit în detaliu. S-a împotrivit la început, apoi a cedat. Zece zile mai târziu, eram deja soț și soție, iar căminul nostru era garsoniera lui Manuel. El muncea mult, ca șofer, pe tir. Eu petreceam mult timp singură acasă, dar îl așteptam liniștită, mai ales că scăpasem de mama care, supărată foc, nici la cununie nu venise. Eram săraci, dar știam că vom răzbi împreună.

După un an, am născut o fetiță frumoasă, pe Monica. Avea ochii lui Manuel și nasul lui, puțin cârn. Ciudată a fost purta-rea mamei, de când am născut. Îmi aducea mereu hrană și haine pentru fată, se oferea s-o scoată la plimbare, mi-a făcut cadou un cărucior pentru copii și părea că își ia în serios rolul de bunică. Lui Manuel însă nu-i plăcea grija asta a ei.

— Ești naivă, îmi spunea el. Crezi că maică-ta se căiește față de tine… Dar n-o să se schimbe niciodată!
Nu i-am spus că mama încercase să mă convingă să-l înșel. O făcuse treptat, la început în glumă, apoi în serios, când Manuel era plecat cu tirul. Refuzurile mele au făcut-o să renunțe după un timp și să ne lase-n pace.

Dar viața noastră de familie nu a durat prea mult. Manuel a avut un grav accident cu tirul, pe un drum cu polei. A fost dus imediat la spital, dar n-a mai trăit decât două zile. Am crezut că voi muri și eu, de durere. Dar trebuia să rezist, pentru Monica. Nu trebuia să ajungă în mâinile mamei mele.

Mama ne-a luat la ea acasă. Am cedat, fiindcă nu mai suportam să trăiesc în casa în care fiecare lucrușor îmi amintea de Manuel. Ea era foarte grijulie cu Monica, pe care o răsfăța enorm. A încercat iar să mă convingă să ies cu bărbații pe care mi-i găsea.
— Ești tânără, arăți bine, de ce nu profiți de asta?
— Mamă, chiar crezi că mai vreau să mă întorc la viața pe care mi-ai impus-o tu? Am învățat de atunci să disting între bine și rău!

Când a văzut că nu cedez, mama a început să mă preseze cu banii. Îmi cerea să îmi găsesc o slujbă, pentru că, spunea ea, nu mă mai poate întreține. Am încercat din răsputeri să-mi găsesc un serviciu decent. Era greu, fiindcă nu aveam studii și nici experiență în vreun domeniu.

Mi-am găsit ceva, ca secretară la o firmă de construcții; pentru o sumă mică lunară, trebuia să mă ocup de cafea, de scrisori, de rezerva de hârtie sau de pixuri. Mama a râs când a auzit unde aveam de gând să mă angajez.
— Pentru că nu vrei să mă asculți, ai să ajungi servitoare! Eu te pot ajuta, știi bine că ai câștiga mult mai bine dacă ți-ai folosi fizicul în a satisface bărbații!

— Nu vreau să te mai aud, i-am răspuns.
Simțeam că vreau să fug de ea până la capătul lumii. Numai așa aș fi putut scăpa de răutatea ei fără margini. M-am angajat la firma aceea. Era mult mai ușor să fiu servitoare decât prostituată.

Dar în ziua în care am auzit-o pe Monica spunându-i mamei „mămico”, am hotărât că trebuie să fac orice ca s-o îndepărtez de ea. Mie îmi zicea „Ca”, de la Camelia. Soțul meu, sărmanul, avusese dreptate, mama nu se putea schimba… Mă gândeam cu groază la ce s-ar fi întâmplat dacă avea să facă din fiica mea ce făcuse din mine.

Norocul s-a ivit atunci când nu mă așteptam. La serviciu, am aflat că se eliberase un post tot de secretară în orașul Timișoara, la o altă filială a firmei. Mi-am dorit din tot sufletul să plec în alt oraș. Am fost acceptată fiindcă salariul era mic, iar eu nu aveam pretenții.

Reacția mamei nu a mai contat pentru mine. Am lăsat-o să mă ocărască, în timp ce fetița plângea, nevrând s-o părăsească pe „mămica”. La Timișoara, am găsit o cameră modestă de închiriat și am pornit în noua mea viață. Una decentă, departe de murdăria pe care mi-o oferise mama.
Au trecut de atunci doi ani. Monica a uitat de mama. Sper să uit și eu cât mai repede suferințele la care m-a supus. Doar amintirea lui Manuel o voi păstra cu drag, toată viața.(sursa)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here