Un român din Italia şi-a ucis cu sălbăticie iubita, apoi a înscenat un accident. Cazul a fost descoperit de carabinierii din Tagliacozzo, regiunea L’Aquila.

Românul, în vârstă de 52 de ani, şi-a ucis iubita cu aproape 15 ani mai tânără într-o criză de gelozie.

Femeia lucra ca „badante” pentru un cuplu de bătrâni şi iniţial decesul său, survenit în noiembrie 2017, a fost tratat ca un accident: ar fi căzut pe scări. Însă ulterior legiştii au ajuns la altă concluzie, scrie AbruzzoWeb., potrivit Stirile Pro TV.

Pe baza petelor de sânge din locuinţă, anchetatorii au stabilit că femeia ar fi fost lovită în mod repetat cu capul de un zid, iar apoi aruncată pe scări.

Carabinierii l-au reţinut pe iubitul ei, care este acuzat acum de crimă.

În maşina acestuia au fost găsite pete de sânge, pe care omul le-a atribuit unei tamponări în trafic, dar ancheta a arătat că e vorba de sângele iubitei lui.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here