Fiecare părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul său, iar atunci când vine vorba despre un bebeluș, grija este cu atât mai mare. Așa că foarte mulți părinți aleg să își supravegheze permanent bebelușul cu ajutorul unor monitoare și a unor camere de supraveghere.

Bonnie Moore, o femeie care locuiește în Norfolk, a avut parte de o întâmplare neobișnuită, care i-a dat viața peste cap.

Într-o zi, pe când se uita să vadă dacă micuța Athea doarme în pătuțul său, femeia a observat ceva care i-a făcut pielea de găină. Ceva de-a dreptul terifiant se afla în spatele fetiței.

„Am încercat să mă gândesc la orice posibilitate, însă nimic nu se lega. Caracteristicile erau atât de clare. Pur și simplu nu știu ce să fac”.

Bonnie le-a arătat și altor persoane filmarea, care au avut aceeași reacție.

Din imagini, se poate observa un alt copil sau o păpușă care stă întinsă alături de Athea, fetița care săptămâna viitoare va împlini un an. Însă, potrivit mamei terifiate de imaginile suprinse, nu se află nimic acolo.

„Fiica mea se află în partea de jos a ecranului. Însă dacă dai zoom, îi poți vedea capul și corpul și apoi și acest lucru care stă lângă ea”, a dezvăluit mama.

Alți părinți care au văzut imaginile au o altă părere despre imaginile controversate. Mulți au fost de acord că ceva este acolo, într-adevăr și că poate fi spiritul cuiva extrem de special.

Se pare că Bonnie și-a pierdut fratele când acesta avea nouă ani, iar imaginile ciudate au apărut la doar câteva zile de la comemorarea dispariției sale.

„Simt că este un băiat tânăr, posibil o rudă sau un alt copil de-al tău, el oferă protecție copilului săi și va veghea asupra lui cât doarme pentru a se asigura că este în siguranță”, a spus o femeie care crede că poate comunica cu spiritele.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here